Dupa centralizarea sistemului de transport public bucurestean sub umbrela STB-ului incep o serie de investitii masive in modernizarea depourilor si garajelor, construirea unora noi, modernizarea statiilor si cumpararea de material rulant nou.

Insa cele mai interesante investitii ale anilor 30 au fost acelea de productie a propriilor autobuze in parteneriat cu Garajele Leonida. Astfel cu licenta oficiala si pe sasiu de autobuze Renault pana in 1937 sunt realizate in capitala nu mai putin de 130 de unitati care au fost distribuite pe toate liniile.

In urma acestui succes in 1937 se obtine licenta si se achizitioneaza sasiurile de la Henschel si incepe si productia a  20 de autobuze de capacitate mare. Noile autobuze erau cu 1 metru mai lungi decat modelele Renault si cu 30 de centimetri mai late decat vechile autobuze Chevrolet.

La interior erau 23 de locuri pentru pasageri, un loc pentru sofer si un loc pentru taxator. In total puteau urca 60 de calatori.

Autobuzul avea doua usi. Usa din fata era folosita la coborat, iar cea din spate la urcat , moment in care se achita si calatoria. 

Datorita capacitatii mari, cele 20 de autobuze au fost folosite pe cea mai aglomerata artera a capitalei - Calea Victoriei.

autobuz pe licenta Henschel in productie in atelierele Leonida din Bucuresti