Vernisaj: DIALOGURI CROMATICE , cu artişti dobrogeni
În contextul evenimentelor culturale găzduite de Biblioteca Naţională I. N. Roman din Constanţa, Asociaţia „ARTIŞTI DOBROGENI”, organizație non-profit înscrisă în Registrul Special al Asocialțiilor și Fundațiilor de la Judecătoria Constanța sub nr. 8/03.02.2015, aduce în atenţia iubitorilor de artă expoziţia de pictură “Dialoguri cromatice”, cu vernisaj Joi, pe data de 30 septembrie, ora 18,30, expoziție care prezintă pe simeze povestea fiecărui artist, exprimată în culori, într-un dialog cromatic cu referire la activitatea acestora din ultimul an.
Expoziţia artiştilor
dobrogeni, care va fi deschisă pentru public în perioada 30
septembrie - 21 octoimbrie, vine în sustinerea necesităţii
de dezvoltare a sentimentului de apartenenţă la un popor cu istorie culturală,
pe meleaguri cu peisaje inedite, sentiment completat cu emoţia şi
sensibilitatea pe care o transmit artiştii prin creaţiile lor.
Prin expoziţia “Dialoguri cromatice”,
dragi iubitori de artă, vă invităm să va delectaţi şi să apreciaţi actul de
cultură al celor 21 de artişti plastici participanţi la expoziţia organizată
sub coordonarea preşedintelui fondator al asociaţiei, Mirela Iuliana Turtoi,
expoziţie prezentată în data de 30 septembrie 2021, de criticul de artă, drd.
Deleanu Geta. Ni s-au alăturat la
eveniment artiştii de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovschi din
Constanţa, prin pregătirea unui cadou muzical, cu acorduri care să rezoneze cu
vibraţiile transmise de acordurile cromatice de pe simeze.
ARTIŞTI PLASTICI EXPOZANŢI:
1 Radu Horobăţ
2 Marian Vintilă
3 Mirela Iuliana Turtoi
4 Cornelia Goşiu
5 Jiji Mădălina
6 Gheorghe Caraiman
7 Ferodin Iaia
8 Monica Goşoiu
9 Ion Sirota
10 Ina Ioana Iordan
11 Valentin Popa
12 Niculae Găgeanu
13 Marieana Oleniuc
14 Raţă Vasile
15 Vicolov Corina Elena
16 Constantin Stanciu
17 Mihăilescu Claudia
18 Vasile
Trandafir
19 Adriana Ciocoiu
20 Grozavu Dormidont
21 Mariana Nistor
Dialog muzical, cu artişti de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski
Constanţa: Mihaela Ionescu - sopran, Gabriela Dobre - mezzosopran iar la pian
prof. Alla Bivol
Deschiderea evenimentului: dna Corina Apostoleanu
Prezentare: drd. Geta
Deleanu
Coordonator: Mirela Iuliana TURTOI
Parteneri pentru
acest eveniment cultural sunt:
-
Litoral TV - prin emisiunea „Cultură pe coordonate” - www.litoraltv.ro
-
Constanţa Culturală - https://www.facebook.com/constantaculturala/?fref=ts
-
Dobrogea – https://dobrogeagrup.ro/
-
Delta Știri - https://www.delta-stiri.com/
-
Zetu Harry - https://www.romania-interbelica.com/
Vă aşteptăm cu drag!
Pentru a vedea
activitatea artiştilor din Asociaţia Artişti Dobrogeni vă invităm să vizitaţi
site-ul: www.artisti-dobrogeni.ro .
Asociaţia ARTIŞTI DOBROGENI, înscrisă
în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor,
aflat la Judecătoria Constanţa, este interesată în
promovarea artiştilor din Dobrogea, sub toate formele de manifestare (arte plastice
şi vizuale, muzicieni, scriitori, sculptori, designeri, fotografi, artişti
profesionişti în artele spectacolului şi alte categorii de artişti), în vederea
afirmării rolului important al artistului şi al produsului artistic la
elaborarea politicii culturale locale şi la progresul societăţii.
0 Comments