In 1912 in Romania incepe un amplu program de dezvoltare atat a marinei civile cat si a celei militare. In 1913 se da comanda pentru doua distrugatoare. Acestea sunt construite in santierul naval Pattison, Napoli.

Vapoarele aveau fiecare cate trei tunuri de 120 mm, 4 tunuri de 73 mm, 5 tuburi lans-torpile. Au fost finalizate in 1915, insa din cauza izbucnirii celui de al doilea razboi mondial, cele doua vapaore denumite Nibio si Sparviero sunt rechizitionate de marina militara italiana.

Intr-un final la data de 1 iulie 1920 cele doua nave ajung in Portul Constanta unde sunt redenumite in Marasti (Sparviero) si Marasesti (Nibio).

In 1925 sunt retrimise in Italia pentru un upgrade al armamentului, alte modernizari au loc in Romania in 1927. Un ultim set de modernizari au loc in 1940 cand lise adauga si sistemele de lansare a minelor.

iulie 1920, cele doua vapoare au ajuns in Portul Constanta



Pe 22 iunie 1941, NMS Marasti participa la celebra batalie pentru Constanta, cand alaturi de distrugatorul Regina Maria si cu ajutorul temutei baterii de coasta Tirpitz reusesc sa respinga atacul vapoarelor Moskva si Kharkov care incepusera bombardarea orasului. Moskva avariata de focul bateriei Tirpitz loveste un baraj de mine si se scufunda. Cateva luni mai tarziu pe 6 octombrie NMS Marasesti este atacata de doua ori de submarinul sovietic S-33, dar reuseste sa scape in ambele dati. Incidentul s-a petrecut in apropierea orasului Mangalia.  

Pana in 1943 navele opereaza ca escorte de convoaie si puitoare de mine. In noaptea de 25/26 mai 1944 Marasesti ia parte la apararea Sulinei.

Pe 14 septembrie vapoarele sunt confiscate de marina sovietica, iar numele le este schimbat in Lyogkiy (Marasesti) si Lovkiy (Marasti). Sunt date inapoi Romaniei in 12 octombrie 1945 si au continuat sa serveasca marina militara romana pana in 1961 cand au fost duse la fier vechi.