Sfarsitul anilor '50 si anii '60 au adus cu sine distrugerea statiunii interbelice Mamaia. Vile, blocuri, hoteluri si Cazinoul Salvamar au cazut sub buldozerele comuniste.

***

In 1961 se dadeau in folosinta hotelul si restaurantul Victoria. Spre deosebire de celelalte hoteluri "lamela" cu 10 niveluri, Victoria si restaurantul aferent erau legate direct printr-un corp de cladire.

Din punct de vedere arhitectural, restaurantul Victoria era alcatuit dintr-o ciuperca centrala din beton armat cu 4 nervuri, inconjurata de o generoasa suprafata vitrata. La baza ciupercii se afla un bazin artezian. Sala de mese avea o capacitate de 650 de locuri, spatiu pentru orchestra si ring de dans.