La sfarsitul lui 1934, arhitectii: Duiliu Marcu, G.M. Cantacuzino, R. Bolomey, Ioan Al. Davidescu si inginerul Teodor Radulescu pun bazele primului proiect de sistematizare a infrastructurii feroviare din capitala, pentru a tine pasul cu proiectele de dezvoltare a Bucurestiului.
Principala problema identificata este linia ferata Mogosoaia - Obor - Oltenita, urmata de cele 60 de treceri la nivel, dintre care 10 pe traseul unor artere principale. Se identifica 50 de locuri unde solutia este realizarea de pasaje feroviare peste strazi, insa din cauza costurilor foarte mari prioritare sunt doar cele 10 puncte in care linia de tren care intersecteaza bulevardele. Proiectul este demarat si se realizeaza pasajul Baneasa. Insa inceperea celui de al doilea razboi mondial stopeaza restul investitiilor.
De asemenea se dorea construirea unei linii ferate de pasageri la nivelul Dambovitei, urmand cursul raului si avand gari subterane dealungul traseului si cate o gara de formare la nivelul solului la iesirile din oras. Dar pentru ca la Gara de Nord se efectua o investitie masiva in extinderea capacitatii se renunta la aceasta varianta de traseu.
Pentru trenurile de marfuri se ia in considerarea mutarea liniilor in afara orasului pentru a crea o centura feroviara.
Pe langa aceste 2 capitole se mentioneaza si importanta viitoare a unei retele feroviare suburbane. Autorii proiectului nu considera ca in momentul respectiv este necesara o astfel de retea, dar pentru anul viitor, strazile principale care pleaca din oras catre suburbii sunt proiectate astfel incat sa dispuna pe lateral de spatiu suficient pentru construirea pe viitor a caii ferate, insa se subliniaza din nou ca acestea nu sunt rentabile si acelasi lucru este valabil si pentru o retea de tramvaie.
In locul unei retele de tren sau de tramvai, documentul (putem sa il numim in termenii de astazi masterplan) specifica necesitatea construirii unei retele metropolitane feroviare de viteza, adica metrou. Acesta poate fi de tip subteran, sunken rail sau elevated rail. Luand exemplul francez si american, autorii descriu viitoarea retea de metrou a capitalei. In zona centrala traseele urmau a fi complet subterane, urmarind principalele bulevarde, cu statii la cateva sute de metri una de cealalta, iar catre suburbii liniile urmau a fi de tip sunken rail pentru a permite ca pe viitor, in functie de dezvoltarea orasului, sa fie acoperite , iar deasupra sa se construiasca sosele. Tot in acest master plan se prevede ca bulevardele ce urmeaza a fi construite incepand din 1935 sa fie realizate in asa fel incat sa permita pe viitor construirea retelei de metrou.
