In neagra zi de 20 septembrie 1940, Romania, in urma unei decizii absolut mizerabile impunse de forte straine, incepea evacuarea populatiei romane din Cadrilaterul ce fusese dat Bulgariei. Domeniul Balcic ramane al statului roman, insa cu caracter de proprietate privata pentru care Romania trebuia sa plateasca impozite, insa nu avea dreptul de a-l exploata.


Miscarile politice si economice, nepasarea bulgarilor si impozitele absurde puse de acestia au facut ca imobilele domeniului regal de la Balcic, sa fie abandonate si sa intre intr-o stare accelerata de degradare, in 1944 situatia fiind deja dramatica: pavilioanele sunt in ruina, gradinile sunt in paragina, napadite de buruieni, terasele prezinta fisuri in structura, la fel si candva superba capela. Mai mult, din interior s-au furat pe rupte mobilier, decoratiuni si cam tot ce nu era tintuit de podea. Gardurile si pier-ul incep sa se prabuseasca, in timp ce via si livada se salbaticesc.

Statul roman incearca sa negocieze soarta complexului cu partea bulgara insa fara succes. Consulul Romaniei la Varna - M. Oncescu-Bestelei ajunge la o intelegere cu primarul din Balcic si acesta asigura paza complexului in schimbul unor bunuri din castel care au intrat direct in posesia sa.

Dupa iarna lui 1946 terasa cu pergole a cazut in mare, coloanele au fost sfaramate, o terasa, parte a gradinilor suspendate s-a daramat , scarile de la suita au fost rasturnate, ziduri care tineau malul s-au prabusit, la fel si acoperisul toaletei si biroului Reginei.

In martie 1947, autoritatile bulgare intr-un gest greu de inteles decid sa detoneze o mina din WW2 fix langa ansamblul regal. Pier-ul este distrus, vilele din jurul domeniului au suferit pagube, pavilionul Kara-Dalga a ajuns doar un schelet, 5 geamuri rulante de dimensiuni foarte mari au fost distruse, inlocuirea lor fiind imposibila, tavanul de la suita s-a prabusit complet.

Pe 29 mai 1948 autoritatile romane dau gratuit in folosinta bulgarilor ce a mai ramas din domeniul de la Balcic pentru infiintarea unei case de odihna si creatie pentru oamenii de stiinta si arta bulgari.

In mai 1949 domeniul trece in administrarea ambelor state, iar din 1958 se incep demersurile din partea statului roman pentru instrainarea ansamblului.

La 18 iunie 1958 bulgarii au evaluat intregul domeniu la ~2,2 milioane de leva , in timp ce partea romana evaluase la ~11,2 milioane de leva. In 1960 bulgarii reevalueaza ansamblul la ~3.05 milioane de leva. Un an ma traziu partile convin asupra sumei de 6 milioane de leva cu conditia ca banii sa fie folositi pentru construirea noii ambasade RPR la Sofia.

Abia in 2002 ce a mai ramas din ansamblu a fost declarat monument istoric.

Ceea ce vedem astazi este deoar a palida amintire a ceea ce a insemnat candva domeniul de la Balcic si o serie de insertii moderne in zona plajei...