Una dintre cele mai odioase crime comise de comuniști împotriva culturii, artei și credinței românilor a fost demolarea complexului monastic Văcărești și profanarea trupurilor celor înmormântați între zidurile mânăstirii.

Mai jos redau integral articolul scris în martie 1939 de către domnul Radu Boureanu, însoțit de o serie de 14 ilustrații de excepție.

Interiorul bisericii.

Stema Moldovei și a Țării Românești de pe mormântul domnitorului Nicolae Mavrocordat.

În preajma sărbătorilor Pascale, nu putea fi un subiect mai nimerit, ca evocarea în cuvinte și imagini și sublinierea ființării și importanței, din punct de vedere istoric și artistic a mânăstirii Văcăreștilor 

Sunt multe nuanțe care fac valabilă această evocare, în legătură cu Sf. Paști: însăși lăcașul, tezaur de bogăție spirituală cuprinsă în simbolul zidurilor, adăpostind permanența credinței și istoria Creștinismului, în chipuri de sfinți, muceni, pilde și parabole dumnezeiești închipuite în vopsele decolorate de vreme, afumate de lumânările aprinse de trecutele generații. sub chipurile credinței. Din punct de vedere arhitectural și artistic, mânăstirea Văcăreștilor este un prețuit adaos la zestrea frumuseților pe care trecutul ni l-a trimis pe albia timpului și poate stârni curiozitatea și uneori râvna către frumos a călătorului străin de țara frumuseților pe care le stăpânim.

 

Coloană canelată în interiorul mânăstirii.

În vremea domniei lui Mavrocordat, cel dedat cu prețuirea frumuseții formelor și ale celor de duh, când se aflau în țara muntenească greci, buni ortodocși, precum bătrânul Atanasie de Antiohia, fu gătită mânăstirea Văcăreștilor, pentru prilej de binefacere: "Străinii sa-i primească, pe goi să-i îmbrace flămânzii să-i sature, bolnavii să-i caute spre tămăduire, pe cei din temnițe să-i cerceteze cu milă...până va sta mânăstirea."

Un mare număr de mânăstiri, aparțineau în acea vreme de locurile răsăritene, de Sfântul Mormânt, deci de Patriarhia Ierusalimului.

Astfel, precum Sf. Gheorghe nou, ctitoria și odihna de veci a Brâncoveanului, cu patru metoace ale sale, sau Căluiul Buzeștilor al lui Petru Cercel și Mihai Viteazul, tot asmenea și Văcăreștii, dăruiți de ctitorul lor Nicolae Mavrocordat Domnul, aparținea cu metoacele sale de la Mânăstirea Barbu din ținutul Buzăului și altele, tot de Patriarhia Ierusalimului.

Nicolae Mavrocordat, a încercat să nu precupețească sunetul visteriei, cheltuind fără strânsă socoteală pentru zidirea li înzestrarea mânăstirii Văcăreștilor care a căpătat stâlpi și mai răbdător săpați la pridvor și în ceardacurile curților domnești, după mânăstirea Hurezului ctitoria Brăncoveneascp, rodul muncii și priceperii lui Vucașin pietrarul și a lui Manea, vătaful de zidari.

Coloană la pridvor.

Pridvorul cu coloane meșteșugit lucrate, poartă un fronton însemnat cu stema Principatelor, încadrate cu ornamente florale. În pronaos coloanele canelate sunt de o impresionantă măreție. Cel care le privește, cel care stă lângă trunchiul lor în care a grăit dalta meșterilor de peste veacuri, simte că aceștia au majestatea stâlpilor de care povestește vechiul testament, stâlpii templului înțeleptului solomon. Ei par suiți către văzduhul lui Dumnezeu și odată trecuți prin bolțile mânăstirii, cresc mai departe în veșnicie și îl susțin, odată cu toată acea lume a bunei credințe.

Stema Moldovei și a Țării Românești realizată pe vremea domnitorului Nicolae Mavrocordat.

Frescele bogate și lucrate de maeștri zugravi, pe care gura trecutului îi tace, au fost împlinite în stricăciunile suferite sub trecerea timpului, de penele și vopsele noi, păstrând nestricate de vre-un adaos, chipurile domnești, înfățișând pe Mavrocordați. În dreapta în biserică, sub bolțile sub care durează încă umbra veche a începutului și va dura cât sta-va piatră peste piatră, în răcoarea înfiorată de pâlpâirea făcliilor de ceară și de cucernicie, stă mormântul Domnului Neculai Mavroordat, purtând inscripție grecească elinisantă în stihuire, săpată pe lespede rece:

"Văzându-te morminte, mă tem de priveliștea ta:

Căci ascunzi în tine, pe Nicolae Domnul Moldovei odinioară,

Apoi al Țării Românești.

Pe acel care această biserică a întreitei lumini a soarelui,

Dumnezeiește a înălțat-o din temelia ei chiar,

Pe acel prea înțelept, - și scaun al înțelepciunii,

Oglinda înțelepților în sfaturi,

Al cărui scaun vestit e din al Scarlaților.

Părinte i-a fost Alexandru, care la a Otomanilor

Împărăție, era tălmaciul cel de taină.

Dar pe care muzele l-au încununat cu a gloriei cunună.

Acest mormânt de marmură îl încunun acum.

Pierind de îngrozitoarea boală a ciumei,

Lăsând durere nemăsurată la fii,

Soției și rudelor multelor:

Pe care să-l fericim toți de pe cuviință,

Rugând pe Domnul, cel ce toate le vede,

Să-i puie sufletul în livezi înverzite.

( † Septembrie 3 St. v. 1730)."

Vedere integrală a lespezii de pe mormântul Domnului Nicolae Mavrocordat.

Detaliu al lespezii de marmură.

Sub altă lespede meșteșugit înflorită de mână trecătoare, pentru veșnicie, sau cât socotește veșnicia pietrei, a fost așezat în pridvor, dumnealui Barbu Văcărescu, să stea în odihnă, după obștescul sfârșit. Scrisul tot pe grecește spune:

"Acest mormânt, pe Barbu Văcărescu în cuprinde, un sfetnic priceput, drept cu cetățenii, să trăiască numele lui cel bun acum când a plecat, murind, spre alte locuri:
Mult a suferit pentru durerile țării sale. Iar soția sa Rucsandra, dintre Rusetești, a pus această piatră, stropind-o cu lacrimi!
(1775 - 2 mai)"

Iar tot în acel pridvor de trecere și de odihnă, stă o a treia lespede, pagină rece de piatră închizând o viață citită de Dumnezeu și părăsită acolo, până la citirea de apoi:

"În acest mormânt se ascunde trupul lui Dumitrașcu Postelnicul, adică al lui Balasachi și sufletul trăiește și va trăi și trupul la aceea de a doua înfățișare a lui Hristos: Iar tu Doamne, da-i dezlegarea păcatelor! 
(1756 - Noiembrie 18)"

În rândul scrisului înflorat în piatră, stau slovele grecești ale pisaniilor, curpinzătoare a istoriei sfintei zidiri și ctitorii domnești sunând cu graiul vechi și cu parfum de amestec al gândului laic și duhovnicesc și afumate de fum de făclii de ceară și spirale albastre de tămâie.

Pisanie și stemă.


Pisania din Paraclis este în stihuri grecești și spune că:

"Biserica aceasta a lui Nicolae din Mira
S-a durat strălucit, cu multă cheltuială
Lui Constantin, Domnul Muntenilor
acum fiind, iar mai întâi al Moldovei.
Fiul dorit al lui Niculai prea înțeleptul,
Fiul împătrit cununat, al unui tată împătrit cununat.
Pe care mai întâi Nicolae Domnul
voia s-o înalțe Stăpânului Sfânt.
Ci moartea luându-l i-a stricat dorința,
În locul cărui, fiul moștenitor în scaun
clădi temelia, bogat împodobind-o,
făcându-i și pridvorul cel în patru colțuri.
Ispravnic Ananiia din Betleem episcop
fiind egumen la mânăstirea aceasta
(1736 August 4)"

Frescă.


Pisania mânăstirii Văcăreștilor sună astfel:

"Această Sfântă și Dumnezeiască mânăstire, întru carese proslăvește Prea Sfânta de viață făcătoare și de o ființă Troiță, ziditu-s-au din temelia ei, de prea luminatul, prea înălțatul și blagoslovitul Domn Io Nicolai Alexandru V.V. Carele, după darul dumnezeiesc, mutându-se din Domnia Țării Moldovei în scaunul Țării Românești, pentru lăstarul Sfintei Troițe au început-o, fiind leat 7224 (anul 1716 după calendarul actual - nota mea) punând temeliile și zidind până la un loc.
Iar apoi, de pe judecățile lui dumnezeu, celor nepricepute de oameni, fiind pe acele vremi războaie între împărați și răzmerițe în țară, s-au întâmplat de l-au luat oștile împărăției nemților, cu toato luminata casa Măriei Sale și l-au dus de l-au ținut în Ardeal până ce s-au împăcat împărățiile, iar după aceea, cu ajutorul Sfintei Troițe, l-au trimis de acolo cu multă cinste și pe aici prin țară trecând, au sosit cu pace și în cinste de către împărăție, la luminata casă a Măriei Sale și nedestrămându-se multă vreme, din pronia dumnezeiască ș-au cinstit împărații iarăși cu scaunul domniei Țării românești și ajungând aici cu pace, al leatul 7227 (anul 1719 după calendarul actual - nota mea) îndată iar s-au apucat de lucrul mânăstirii, după râvna Măriei Sale cea dumnezeiască, înfrumusețând-o pe din lăuntru și pe din afară, precum se și vede, întru mărirea și lauda Sintei Troițe, pentru veșnica pomenire a răposaților părinților Măriei Sale, ispravnic mare fiind dumnealui Manolache vel clucerului Matei Mog biv vel agă, ispravnic pan lane vel cupar. Și s-au isprăvit de tot lucrul în luna lui Sp.., fiind leatul de la zidirea lumii 7231 ai, de la nașterea lui Hs. 1722." 

Fragment de frescă.


În mijlocul chiliilor o scară dublă duce la capelă, a cărei pisanie grecească datează de la 1736, ctitor fiind Constantin fiul lui Nicolai Mavrocordat (este vorba de pisania de mai sus).

Chipuri de ctitori.


Frescele sunt destul de bine conservate. De partea dreaptă a închisorii se vede minunatul balcon cu colonete, ale vechii reședințe a egumenilor. Ființa acolo o bibliotecă râvnită de Împărat, de Papa și de regele Franței. (Domnul Nicolae Iorga i-a publicat catalogul). Era așezată această râvnită comoară de file și litere în chiliile cele din dreapta.

Pronaos și zidul cu ctitorii mânăstirii.


Construirea bisericii, a zidurilor și a chiliilor a durat multă vreme, fiind oprită în faptă visarea pioasă a Domnului de războiul dintre împărăția turcească și cea austriacă (1716-1718).
Tarnosirea bisericii s-a făcut abia în 1724, ispravnici fiind Manolache Lambrino, ginerele lui Brâncoveanu și Matei Mogoșescu. Mânăstirea a fost închinată Patriarhiei Constantinopolului, făcându-l pe Patriarhul Hrisant să o viziteze în 1728.
Dar Domnul Nicolae Mavrocordat, cel pe care pisania în stihuri elene îl numește oglinda înțelepților, sfârșește răpus de înspăimântătoarea boală a ciumei în anul de la domnul 1730, culcându-se sub învelițul lespezii de marmură împodobită cu stema Moldovei și a Țării Românești.
În anul 1739 când se astâmpără armele turcești și austriace, e dus la sfârșit și paraclisul mânăstirii, început de Nicolai Mavrocordat. Iar la 1769-74 cu prilejul războiului dintre împărăția rusească și cea turcească, au fost lupte sub zidurile mânăstirii.
La începutul secolului următor (1802) un cutremur mare a fărâmat curtea domnească din București. Atunci a locuit multă vreme Constantin Vodă Ipsilanti la Văcărești.

Catapeteasma bisericii.

Mânăstirea lucrată după imboldul domnesc să fie întrecere cu aceea a Hurezului ridicată de Vacașin pietrarul și Manea vătaful zidarilor, a urmărit cel mai frumos stil brâncovenesc, înfățișând cea din urmă fază a dezvoltării stilului bizantin.
Acolo unde Domnul țării a adormit chinuit de ciumă, acolo unde au fost vărsări de sânge muscălesc și păgân, sub ziduri unde au fost scrâșniri și ispășiri, precum și cele mai curate, mai sfinte visuri către Dumnezeul binelui și al frumosului, stă neprețuita mânăstire a Văcăreștilor.
Acolo este pridvorul din față al paraclisului și printre coloanele sculptate în solzi de piatră părând gâtlejuri drepte de balauri albi, trec nevăzute, umbre domnești, împăcate sau nemângâiate. Iar în biserică în frescă, privesc timpurile, Nicolai Domnul Smaranda Doamna, Ion și Alexandru, Scarlat și Constantin coconii domnești purtând coroană peste plete.

- Radu Boureanu