La sfarsitul anilor '50 se ia decizia demolarii fostei gari construite de britanici langa Palatul Regal (astazi Tribunalul Constanta) si construirea unui edificiu nou la cativa kilometri distanta.

Pentru proiect sunt selectati arhitectii Theonic Savulescu si Florin Ionescu, ambii cu un serios background interbelic, Savulescu fiind de altfel parte a echipei condusa de Duiliu Marcu, care a realizat superbul edificiu denumit Palatul CFR, inceput in 1937 si inaugurat in 1948.

Pentru proiectul de la Constanta se gandeste un intreg ansamblu feroviar realizat in stil modernist, alcatuit din: gara pentru primire oficialitati, gara pasageri, terminal de marfa cu birouri apartinand Postei Romane. Gara de pasageri dispunea de un pasaj subteran pentru acces la peroane dar si de un mic bar amenajat la mezanin. Intreg ansamblul este finalizat in 1960. Autoritatile constantene de la acea vreme au cerut ca bulevardul Ferdinand sa fie prelungit pe sub gara pentru ca pe viitor sa poata fi facute investitii si in fosta zona industriala interbelica, care dupa finalizarea lucrarilor la noua gara, devenea izolata intr-un inel feroviar. Din pacate autoritatile de la Bucuresti s-au opus acestui proiect.











sursa foto: Arhiva digitală a UAR | Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii