Istoria uitată a filmului românesc: senzuala Mary Constantinescu-Lykiardopol. Ultimul interviu acordat înainte de a părăsi Bucureștiul pentru o carieră la Paris, a fost pentru publicația Ilustrațiunea Rimână în aprilie 1932. Îl redăm integral mai jos.


Directorii celebrei case de filme franceze "Osso", vizitând meleagurile și minunățiile țării noastre, se vor înapoia în Franța mai bogați - nu numai cu bunele impresii despre România - dar și cu o achiziție neașteptată pentru filmul francez: cu o româncă, o promițătoare debutantă în film.

Mary Constantinescu-Lykiardopol a fost descoperită de conducătorii casei "Osso"!

Uitându-mă la figura luminată ca o rază de soare a lui Mary, mă întreb cum această apariție luminoasă n-a pătruns mai curând prin norii groși ai mulțimii, cum de s-a putut trece pe lângă acești ochi verzi, plini de căldură și promisiuni, pe lângă acest surâs fascinant, pe lângă trupul ei mlădios și șerpuit, fără ca toate acestea să fi fost de mult puse în slujba artei ecranului.

Stau în fața viitoarei vedete, care încadrată de purpurul și aurul fotoliului "bergere", pare o pictură minunată de Greuze coborâtă de pe zidul vre-unui muzeu și sunt mai mult preocupată de a-i admira grația și perfecțiunea picioarelor, a brațelor și a mâinilor, decât de a o supune obișnuitului chestionar al interviurilor. Totuși sunt curioasă să pătrund și în secretele zeilor...


- Cum ați fost descoperită de către reprezentanții casei "Osso"?

- "Din întâmplare", îmi răspunde roșind de bucurie și cu o expresie de zână, dar de zână plină de feminitate terestră. De altfel toate lucrurile bune - și rele - sunt opera hazardului. Cunoscându-l bine pe Prejan am luat și eu parte la festivitățile date de casa "Osso" și... am avut șansa să fiu remarcată de directorii acestei întreprinderi.

- V-ați gândit vreodată să faceți carieră cinematografică?

- Întotdeauna! A fost chair visul copilăriei mele, nutrit și alimentat cu o imaginație foarte bogată, prin culoarele și dormitoarele institutului de maici din Galați, unde am primit educația. Vezi rezultatul acestei educații... îmi spune, cu un mic hohot de râs, doamna Constantinescu-Lykiardopol.

- Și care-i mirajul, care vă atrage spre film? Dolarii, sau gloria?

- Nici una, nici alta. Vreau să am un scop în viață, vreau să lucrez și să realizez ceva. Desigur, cu vanitatea noastră feminină, apreciem și gloria, dar nici dolarii nu sunt de disprețuit. Totuți n-aș dori să părăsesc niciodată Parisul.

- Aveți preferință pentru un anumit gen pe care doriți să-l realizați?

- N-aș vrea să joc roluri mici de ingenuă, nici de femeie fatală. Mi-ar place să fiu mereu o mare îndrăgostită și femeie, femeie până în vârful unghiilor.

- Printre celebritățile actuale, ce simpatii aveți? 

- Oh! spun ochii surâzători, îl ador pe John Gilbert și-l mai ador și pe Clive Brook. Apoi am o mare admirație pentru Lupe Velez.

Ascult ca din depărtare, timbrul vocii calde cu care e dotată această ființă, plină de grație și armonie și mă gândesc că Lupe Velez își va manifesta de sigur la rândul ei, într-o bună zi admirația pentru Mary Constantinescu-Lykiardopol.