Într-o Românie aflată în plin proces de modernizare, Tuzla rămăsese închisă în tradițiile arhaice ale tătarilor, fiind o comunitate închisă din care doar bărbații mai plecau din când în când la muncă la oraș. Singurii români din sat erau primarul și Clemente Hăinaru, un oltean negricios, care a fugit de sărăcia din locurile natale și a ajuns în Dobrogea unde a fost pus să supravegheze coasta Tuzlei pentru a fila și aresta braconieri, contrabandiști și alte tipuri de infractori.



Printre bordeiele tătărești se ivea minusculul minaret al celei mai mici geamii din Dobrogea. O clădire din lemn și paiantă, care dacă nu ar fi avut minaretul nu ar fi atras atenția cu nimic. Alături de hogele Almet Mola, principalele personaje din sat erau Bekir-Semședin, erou al primului război mondial, Cadâr-Veli care deținea o cafenea, Ahmet negustorul și Arif nebunul. Acesta din urmă a avut o fată foarte frumoasă, Nehibe, care aflată la o petrecere la Tatlageac a cunoscut un marinar român. Acesta însă o părăsește în scurt timp și fata cu inima frântă se aruncă în fântâna din sat și moare, durerea pierderii fetei l-a făcut pe bătrânul Arif să-și piardă mințile.