Anii '30 au coincis cu apariția locuințelor moderne, atât individuale cât mai ales colective. Dotate cu cele mai noi facilități, acestea aduceau un stil de viață occidental în România. Flamin Chessaru descrie acest nou stil de viață (1934):


Ai intrat împreună cu alți zece anonimi, într-un autobuz, sau într-un tramvai, - ca într-o cutie poștală, de unde mâna factorului omnipotent te va duce sigur la destinație. 

Cu propriul tău efort n-ai urcat apoi decât câteva trepte, pentru ca un ascensor, dintr-o duzină altele, să te înghită la fel ca pe alți inși, distribuiție pe etaje și pe aripi. O simplă apăsare pe un buton. Ceilalți din cabina acestui efemer voiaj vertical sunt la fel cu tine: are fiecare ochelari cu ramă de baga și dioptrii multe, ceas ermetic de mână, toc rezervor.  

Prin cristalul ascensorului, imensa etajeră a buildingului coboară treptat și asiști la această uriașă deplasare de apartamente, ca din cabina de decoruri într-un studio cinematic.

Privind dins tradă, duzina de eltaje îți apare asemeni unui cuib de termite sau un stup poligonal de albine, mărit de milioane de ori.

Un oraș întreg a fost strâns între aceste hotare de beton armat. Locatarii nu au nevoie de stradă, nu ar avea pentru ce să se deplaseze.

Parterul cuprinde tot ceea ce este necesar alimentării cotidiene: băcănie, bodegă, bar automat, brutărie, farmacie, un debit de tutun. O librărie este apoi alăturată unui magazin de încălțăminte, coaforul urmează croitorului.

La etajul 1 marile uzine ale capitalului: două societăți de asigurare și o infinitate de birouri cu destinații variate. În inima clădirii descoperi un teatru și o sală de dans. 

Apoi urcând, odată cu țăcănitul mașinii de scris, colectivitatea umană urmează, dispusă pe etaje. corespunzătoare categoriilor sociale.

Familia cu copii mulți se învecinează cu garsoniera cavalerului de industrie. Deasupra este apartamentul metresei, întreținută de domnul chel care vine din aripa opusă.

Țevile caloriferului te călăuzesc prin coridoare joase. Un confort asemeni celui de pe transatlantice.

Totul este în alb și în cenușiu. Doar alama diferitelor piese este o variație în acest peisaj de simetrie și omogenitate. 

Își reții răsuflarea și urci din nou. Camerele sunt din ce în ce mai miciș confortul pentru o pungă mair estrînsă: pentru mici funcționari, pentru angajații de la parter, etc.

Când ai atins ultima treaptă, curiozitatea ți se dublează. Dar mansarda a dispărut din programul arhitectural. O terasă vastă ca o câmpie îți apare dinainte. Te crezi într-o grădină suspendată. Numai antenele aparatelor de radio îți aduc aminte de locul în care te găsești. Dacă ai ridica mâna, ai atinge azurul.