În anii '30 pe bulevardul Brătianu, la numărul 32-34, se edifică elegantul imobil al Companiei de Asigurări Victoria. Parterul găzduia spații comerciale, în timp ce la primul etaj se aflau birourile companiei, iar restul etajelor aveau destinația de locuințe pentru angajați. Imobilul a fost proiectat de către arhitectul Ion Boceanu.
Compania a fost înființată în Germania în anul 1853, extinzându-și operațiunile în perioada interbelică în România, Spania, Franța și Marea Britanie.