Premiera filmului "Verdun" la Sala Tranulis din Constanța. Anul este 1929. Fotografia, aflată în colecția personală, este foarte interesantă, întrucât ne permite să vedem fațada originală a clădirii înainte de intervențiile comuniste, care o alterează substanțial. Construită de grecul Demostene Tranulis, clădirea a avut funcții multiple: teatru, cinema, spectacole muzicale și conferințe.

De asemenea trebuie precizat că aceasta este cea mai veche fotografie cu teatrul, fiind făcută chiar în anul inaugurării acestuia.