Cum arătau cisternele de benzină produse la uzinele Ford din Floreasca

În anii '30 printre numeroase modele de autoturisme, camioane și autospeciale, la uzinele Ford din Floreasca s-au produs și autocisterne pentru compania Distribuția OSIN. Acestea erau folosite atât pentru transportul combustibilului către benzinării cât și pentru alimentarea avioanelor.


Autocisternele de tip „Sussex” erau tractate de camioane Fordson de 8 cilindri, cu două roți motrice acționate de deouă diferențiale. Cisterna în sine, cu o capacitate de 3.000 litri, era dotată cu pompă acționată de un motor propriu și un sistem de filtrare a benzinei.